luni, 30 noiembrie 2015

Revalorificare

pentru rubrica "Buna dimineata, Soare!"

Pentru ca astazi nu avem o zi cu soare - de peste 24 de ore bate un vânt foarte puternic, cerul este gri si temperatura aerului a urcat la 12°C, propun "ceva" galben si vesel ☺ Sunt cele doua tablouri care înfrumuseteaza la mine acasa peretii toaletei de serviciu - deci fara pretentii de mare arta ;)
Am folosit doua rame de tablou vechi, am lipit pe placaj pietricele si am "pensulat" un pic de culoare de jur-împrejurul conturului palmelor si al talpilor mele ☺ Rezultatele le-am intitulat "Doua mâini stângi" si "Între lumina si umbra".
Tuturor celor ce ajung pe aceasta pagina de blog, un start bun în noua saptamâna! Un decembrie vesel si luminos!

duminică, 29 noiembrie 2015

Clubul Cinefililor (29) - Impresii de sfârsit de saptamâna

În Clubul Cinefililor este binevenit oricine are placerea de a scrie câteva rânduri despre un film sau serial recent vazut, indiferent de anul de aparitie a acelui film sau serial. Pentru ca toti cei interesati sa poata accesa pagina în care faceti recomandarea, înscrieti articolul în acest tabel. Tabelul va ramâne deschis întreaga saptamâna.
----------------------------------------------

----------------------------------------------
The Little Prince (2015) - un film de animatie 3D regizat de Mark Osborne si bazat pe una dintre cele mai îndrăgite poveşti ale tuturor timpurilor - "Le Petit Prince" (1943) de Antoine de Saint-Exupéry. Povestea Micului Print este aici îmbinata cu povestea unei fetite, crescuta dupa reguli rigide, tipice familiilor monoparentale moderene din marile metropole contemporane. În film, Aviatorul este batrânul vecin, excentric si marginalizat de comunitate iar Micul Print a devenit adult si a uitat toate promisiunile facute în copilarie. Fetita descopera lumea povestii prin intermediul înteleptului vecin si se implica prin inocenta caracteristica vârstei, la salvarea Micul Prinţ. Este o calatorie magica şi emoţionanta, un film recomandat mai ales adultilor.
Filmul reprezintă un omagiu adus lui Antoine de Saint-Exupéry şi a superbei nuvele care a fost tradusă în peste 250 de limbi şi vândută în peste 145 milioane de exemplare în toată lumea.
Câteva citate din "Micul Print":
"Limpede nu vezi decat cu inima. Miezul lucrurilor nu poate fi vazut cu ochii."
"Adevarul nu-l vedem decat cu sufletul. Esentialul scapa privirii."
"Oamenii mari nu pricep niciodata nimic si este obositor pentru copii sa le dea întruna explicatii."
"Daca vrei sa construiesti un vapor, sa nu începi prin a-i trimite pe oameni dupa lemne, cuie, unelte, sfori si alte materiale. Învata-i întai sa tânjeasca dupa marea îndepartata, nesfârsita.
"Orice viata este un miracol."
"A te judeca pe tine însuti este mult mai greu decat a-i judeca pe altii. Daca ajungi sa te judeci cum trebuie, înseamna ca esti într-adevar un om întelept."
"Omul se descopera pe el însusi cand se masoara cu obstacolul."
"Daca muncim numai pentru bunurile materiale, ne cladim singuri temnita."
"Pentru a fi fericit trebuie doar sa te gandesti ca undeva, printre milioane de stele, este fiinta iubita."
Puritatea din ochii copiilor poate fi molipsitoare doar într-o lume a adultilor care au pastrat într-un coltisor al sufletului, copilul ce au fost odinioara. Gingasia privirii lor poate salva planeta! Vizionând filmul, va garantez ca veti întineri!
Coloana sonora a filmului contine piese interpretate de Hans Zimmer, Camille si Richard Harvey.
Un film superb! Nota mea: 10+ (Dedicatie speciala Alinei, Dianei, Silviei, Pandhorei, Ralucai).

---------------------------------------------
La rubrica "Clubul Cinefililor" de saptamâna trecuta au semnat: DianaCarmen, Ioana, si subsemnata. Multumim si lui Catalin pentru recomandarea facuta.
Tuturor celor care ajung pe aceasta pagina de blog - o duminica tihnita! ☺

Prima duminica de Advent


O cafeluta servita la lumina primei lumânari aprinse în Coronita de Advent, un gând bun si o zi plina de tihna. Tuturor un start bun în perioada de Advent

sâmbătă, 28 noiembrie 2015

Jurnal de Vacanta de vara - Locul în care Dunarea îmbratiseaza Marea Neagra cu Bratul Sf. Gheorghe

În prima zi în care barbatii ne-au plecat la pescuit, Silvia m-a invitat la o plimbre pe dig si în jurul satului. Mi-a povestit despre obiceiurile locului, despre oameni, despre evenimentele gazduite de sat, mi-a atras atentia asupra specificului vegetatiei, mi-a aratat locurile din care se pot observa egrete, cormorani sau broaste testoase, mai exact, mi-a transmis certitudinea ca ma aflu într-un loc special.
Tot povestind si fotografiind, am ajuns pe terenul pe care doua motodeltaplane faceau pauza între zboruri. Ne-am apropiat sa cercetam ciudatele motoare cu aripi, am întrebat cei doi piloti cât costa si cam cât dureaza o tura de începator si m-am gândit ca poate pâna la sfârsitul vacantei voi aduna destul curaj sa ma înscriu pentru un zbor. Când am auzit însa ca cei doi piloti se pregatesc sa plece pâna la apusul soarelui, am intrat în "speed-motion"☺ Mie mi-a fost clar imediat ca nu am voie sa scap acest moment, Silvia însa a cerut timp de gândire. Ne-am plimbat pâna la mare pentru a ne limpezi gândurile, apoi ne-am întors la pista de decolare-aterizare si ne-am înscris pentru un zbor sincron :))

Pe masura ce se apropia ora rezervata, crestea teama în fiecare dintre noi... de recunoscut însa niciuna nu a recunoscut decât dupa consumarea evenimentului ☺
Asadar, eu am urcat în deltaplanul cu voalura albastra si Silvia în cel cu galben. Fara vorbarie, pilotul mi-a pus casca, mi-a legat statia de emisie-receptie, microfonul si centura de siguranta, mi-a facut la cerere o fotografie, apoi a luat loc pe scaunul din fata si a pornit motorul.
Promisesem Silviei sa-i fac fotografii (si ea mie) si preocupata sa captez cat mai multe imagini, nu prea am constientizat ce se întâmpla. Abia când avionul s-a desprins de la sol am realizat ce frica îmi e!

Eram în aer si tot ce vedeam devenea din ce în ce mai mic. Am întors capul sa vad unde e Silvia, însa curentul de aer aproape ca mi-a sucit gâtul. Casca mi-a parut dintr-o data atât de grea! Instinctual am înteles cum sa-mi coordonez miscarile. Aveam pregatite doua aparate de fotografiat dar mi-a fost clar ca trebuie sa fiu multumita daca voi putea mânui macar unul dintre ele! Curentul era atât de puternic încât doar daca ma ascundeam în spatele pilotului puteam sa-mi misc degetele. Practic, mai mult am clipsat fara sa fiu atenta la detalii si bineînteles, fara zoom!

Ca sa nu îti fie frica, una din reguli este sa crezi ca nu îti este frica! Asa ca pentru a ma destinde, am deschis un dialog cu pilotul :) Mi-a spus ca zburam la cca. 700 metri altitudine si conditiile atmosferice sunt fantastice; eu i-am povestit despre faptul ca tatal meu a fost ofiter parasutist si ca la mijlocul anilor '70 la Sibiu, a fost unul din primii istructori ai clubului de amatori, dar ca eu nu am practicat niciodata acest sport. Practic, asa "liber" plutind în aer nu am mai fost niciodata!

M-am concentrat asupra ceea ce simt... Nu era "gol" în stomac, dar era un fel de teama amestecata cu o emotie mare, un sentiment nou, de frica si curiozitate invadându-ma concomitent.
Nu am simtit niciodata teama de înalțime (nici nu am fost pe o platforma "libera" la mai mult de 70 metri), dar întotdeuna caderea în gol mi-a provocat senzatie de rau. Acum era însa vorba despre plutire, o plutire placuta... În secunda în care mintea mea a acceptat ca pilotul stie ce face si ca sunt în siguranta, m-am destins si am început sa savurez peisajul incredibil. Survolasem satul, eram deasupra plajei si ne îndreptam spre gura de varsare a Dunarii în mare. Delimitarea apelor dulci de cele sarate era atât de clara!
Un puzzle urias, într-o multitudine de nuante. O priveliste magica! Între albastrul cerului si cel al marii nu era decât o zona de albastu ceva mai palid...

La un moment dat, avionul Silviei era mult mai jos si atât de departe ca-mi parea un avion de hârtie pe o pata de cerneala. Mai târziu avea sa-mi spuna ca ceruse amabilului pilot sa survoleze strada pe care locuieste, sa-si fotografieze casa. Tot atunci mi-a marturisit ca teama pe care o simtea a facut-o sa-si imagineze scenariul unei pane de motor, asa ca ea a întrebat pilotul daca au parasuta. "Nu" a spus neafectat pilotul... " Auăleu, si cum ajungem jos?!" a întrebat Silvia. Pilotul a raspuns nonșalant "Doamna, nimic nu ramâne în aer! Forta gravitationala face ca totul sa ajunga cumva înapoi pe pamânt!" A înghitit în sec si sensul simpatic al vorbelor l-am gustat noi doua, abia când am avut picioarele bine fixate pe pamânt! ☺

Scapasem pentru o "bucata de drum" de teama însa a revenit scurt, în momentul în care pilotul a efectuat un viraj înclinat... Eram deasupra marii si fara sa vreau, am strâns cu genunchii coastele pilotului. Jenata, am încercat sa-mi restabilesc calmul cât mai rapid. Silvia mi-a spus ca ea aproape l-a sugrumat pe pilot, era constienta, s-a sfiit, dar nu a putut sa-si înfrânga starea pe parcursul întregului tur! Ce ne-am mai amuzat povestindu-ne una alteia temerile!
Dupa aproximativ 20 de minute am aterizat. Eram deja "obisnuita" cu manevrele, asa ca fara emotii exagerate, am filmat momentul în care am atins pamântul! Când motorul s-a oprit chiar mi-a parut rau... Mi-am desfacut centura de siguranta, am fost ajutata sa-mi scot casca si m-am dat jos din fotoliu. În momentul în care am pus ambele picioare pe pamânt, am simtit însa ca-mi tremura genunchii!☺ A fost o experienta senzationala si ma bucur ca am trait-o! Am multumit celor doi piloti al caror nume - respectiv pseudonim este Albert Malaxa si Bunicu Flydragos.

Pe drum spre sat am râs cu Silvia facând schimb de impresii si ne-am simtit precum Thelma & Louise, dupa marea aventura - varianta cu happy end! ☺☺☺

vineri, 27 noiembrie 2015

Jurnal de Vacanta de vara - Sfântu Gheorghe

(continuare la JVv Labirintul apelor si Asta vara la Sfântu Gjeorghe)

Singurul loc din România - pe lânga Sulina () -  care ofera deopotriva varianta plajei la Marea Neagra si cea a pescuitului în Delta Dunarii este satul Sfântu Gheorghe.
Din centrul satului la doar douazeci de minute de mers pe jos (sau cinci minute de mers cu Trocariciul ☺) se ajunge la plaja salbatica, ce se întinde de-a lungul tarmului marii pâna la Sulina (38 km). Între marea cea mare si pâlcurile de salcie alba, tamarix, smocuri de iarba si maracini, se întinde fâsia lata de nisip fin. Este o plaja fara chioscuri, șezlonguri sau terase de litoral din care sa urle muzica. Singura melodie care se aude este cea a valurilor marii. Este un loc complet rupt de lume, nealterat, (înca) mândru de propria-i frumusețe.

O ora dureaza plimbarea de-a lungul țărmului pâna în punctul în care Dunarea îsi amesteca apele în valurile sarate ale marii. Este singurul loc în care scaldatul este interzis, curentii fiind schimbatori si foarte puternici. În rest, adancimea marii creste lin pe toata zona plajei. Aglomeratia nu si-a croit încă drumul către ea, astfel încât Sfântu Gheorghe reprezinta înca o oaza de liniste.
Ca într-un mixer urias, albastrul infinit al cerului, valurile tivite cu spuma alba, nisipul fin si soarele dogoritor se combina cu parfumul de alge si scoici, formând un elixir ce-ti picura duios în suflet...

"Izolarea este principalul neajuns dar si sansa acestui loc, Sfântu Gheorghe pare uitat de lume... De fapt, este ocrotit de Dunare si prin ea, de Dumnezeu!"

Asta vara la Sfântu Gheorghe

pentru rubrica "Reflexii"

joi, 26 noiembrie 2015

Jurnal de Vacanta de vara - Labirintul apelor

(continuare la "JVv - La gura de varsare a Dunarii", Diafan, Amintiri din Sf. Gheorghe")

Miniport dunarean, satul Sfântu Gheorghe este legat printr-o retea de canale, de rezervatia Sacalin-Zatoane - una din cele mai pure parti ale rezervației naturale de biosferă Delta Dunării. O succesiune de grinduri cu lacuri izolate, zone mlăștinoase, ape fluviale și salmastre, bălți nisipoase, traversate de dune paralele si stuf sunt locuri de pasaj, de popas și de clocit pentru lebede, stârcii albi, roșii și galbeni, țigănuși, lopătari, pelicani si cormorani - un adevarat paradis al naturii!

"Pe suprafata apei, îsi revarsa miresmele petalele nuferilor galbeni, catifelati ca pielea; rochita rândunicii s-a catarat cu florile-i albe în forma de pâlnie în vârful buzduganos al stufului, de pe malul povârnit atârna ghirlanda rozalie a florilor de rachitele, pe aracul umbeliferului mov al crinului de balta, brotacelul verde de culoarea ierbii face exercitii de catarat, ghioceii bogati cu clopotei cât degetarul, curpenul, cu cei trei clopotei ai petalolor albastre, dau de stire tainele soptite de florile de nu-ma-uita ale pajistilor... De-a lungul malului stau siruri întregi de pelicani si stârci, pândind pestii ce salta zvârcolindu-se pe oglinda apei. Codalbul se repede dupa câte un crap gras, ducânsu-si prada pe o salcie mare, uscata, sper a-l devora." Aceasta imagine vie, multicolora a mlastinilor arhaice din lunca Tisei, o gasim printre minunatele descrieri a naturii ale scriitorului Jókai - descriere ce cu o mini "corectura" s-ar potrivi de minune si zonei de varsare a Dunarii, aceasta fiind a patra delta în ordinea marimii în Europa si a douazeci si sasea pe plan mondial - scrie Kiss J.Botond în primele pagini ale cartii intitulate simplu "Cartea Deltei"

În împaratia stufarisului si a oglinzilor stralucitoare ale apelor marginita doar de albastrul cerului, adie vântul cu miresme de alge de mare, acompaniat ici si colo de chiuitul gutural al pescarusilor.
Plimbările cu barca pe drumurile de apa serpuite si cunoscute doar de localnici, ofera ochiului atâta frumusete încât starea de bine te invadeaza complet si sentimentul de libertate capata o intensitate puternica. Simti ca întineresti, te vindeci de orice betesug, esti fericit si accepti fiecare noua clipa ca pe un cadou al naturii. Fiecare zi este o fila de basm.

Alinei

... cu drag, urari de sanatate, fericire si numai bucurii! La multi ani!

miercuri, 25 noiembrie 2015

Miercurea fara cuvinte (48) - Amintiri din Sfântu Gheorghe

august 2015

Dorești să participi la MIERCUREA FARA CUVINTE? Este simplu si amuzant! Nu trebuie decât să afisezi pe blogul tău o fotografie sau o serie de fotografii care "să vorbeasca fără cuvinte" și apoi sa introduci linkul în tabelul de mai jos.
Este WORDLESS WEDNESDAY... mai stai mult pe gânduri? Înscrie-te! :-)

marți, 24 noiembrie 2015

Inga & Annette Humpe

pentru rubrica "Meloman pentru o zi"

Surorile Humpe sunt figuri marcante ale scenei NDW, active în lumea muzicii din anul 1975, nu doar ca interprete, compozitoare si textiere ci si ca producător muzical de mare succes. De-a lungul deceniilor, si-au desfasurat activitatea muzicala atât împreuna în duet sau alaturi de alti muzicieni, în grupuri dar si solo.
Annette a cântat cu grupurile Trio ("Da Da Da", "Hearts are Trumpf") si "Ich+Ich (Du erinnerst mich an Liebe, Stark, So soll es bleiben, etc), a compus si produs artistii: Udo Lindenberg, Die Prinzen, Lucilectric, Michael von der Heide, Nena, B.o.N si Etwas. Pe lânga alte numeroase premii a obtinut în 1996 premiul Echo Pop - la categoria "Cel mai de succes producător" si în 2011 "Echo pentru munca de-o viața".
Inga a cântat si cu Stephan Remmler, Marc Almond, a compus pentru Kylie Minogue, remixt pentru Ennio Morricone, Herbert Grönemeyer, a produs Sin With Sebastian - Shut up and sleep with me, precum si albumul de debut al lui Toni Kater ("Împotriva timpului"). Din anul 2000 si pâna în prezent este membra duetului 2raumwohnung.

duminică, 22 noiembrie 2015

Clubul Cinefililor (28) - Impresii de sfârsit de saptamâna

În Clubul Cinefililor este binevenit oricine are placerea de a scrie câteva rânduri despre un film sau serial recent vazut, indiferent de anul de aparitie a acelui film sau serial. Pentru ca toti cei interesati sa poata accesa pagina în care faceti recomandarea, înscrieti articolul în acest tabel. Tabelul va ramâne deschis întreaga saptamâna.
----------------------------------------------

----------------------------------------------
The 33 (2015) - este un film bazat pe drama adevarata petrecuta în anul 2010 în Chile, când mina San José s-a surpat si a închis la peste 600 metri adâncime întreaga echipa - 33 persoane. Filmul este extrem de emotionant, arata paralel ce fac minerii izolati în inima muntelui, cum se organizeaza pentru a supravietui, cum reactioneaza conducerea minei, ce masuri ia guvernul, cum se implica echipele internationale de specialisti în forare si cum se sustin moral membrii familiilor celor prinsi în accidentul minier. Celor sechestrati a fost posibil sa le fie asigurata hrana si medicamente dupa 17 zile si abia dupa 69 de zile s-a reusit aducerea minerilor la suprafata pamântului. Filmul concentreaza totul în 127 de minute încarcate de suspans!
În rolurile principale: Antonio Banderas, Juliette Binoche, Lou Diamond Phillips, Gabriel Byrne si James Brolin. Nota mea: 10
Tot în categoria dramelor determinate de o catastrofa se încadreaza si filmul "The Impossible", care va fi difuzat luni (23.11.2015) de canalul televiziunii germane ZDF.
The Impossible (2013) - este povestea reala a familie Bennett (tata, mama si trei baieti în vârsta de 12, 7 si respectiv 5 ani), care supraviețuiește tsunami-ului din 2004 produs în Oceanul Indian. O forta fantastica, bazata pe iubire, încredere, devotament si alimentata de instinctul de supravietuire, a unit cetateni ai celor mai diferite nații ale pământului sa treaca peste una din cele mai mari catastrofe naturale din istoria omenirii.
Superba vacanța de iarnă în Thailanda s-a încheiat brutal a Doua Zi de Craciun, când paradisul tropical a fost înghitit de valul uriaș. Miracolul vietii a fost întretinut doar prin conlucrarea tuturor supravietuitorilor, prin curajul și bunătatea oamenilor.
În rolurile principale Naomi Watts, Ewan McGregor, Tom Holland si Sönke Möhring. În film apare si Geraldine Chaplin într-un rol auxiliar. Echipa de actori si-a interpretat atât de convingator rolurile, aproape ca ai impresia ca urmaresti un documentar! Nota mea: 10
---------------------------------------------
La rubrica "Clubul Cinefililor" de saptamâna trecuta au semnat: IoanaCarmen, Diana si subsemnata. Multumim si lui Catalin pentru recomandarea facuta.
Tuturor celor care ajung pe aceasta pagina de blog - o duminica tihnita! ☺

sâmbătă, 21 noiembrie 2015

Prima zapada 2015 ☺

Astazi la amiaza a fost soare, am iesit în curte sa matur frunze doar îmbracata cu un tricou cu mâneca scurta...
La ora 20:30 a început sa ningaaaaaaaa! ☺☺☺ S-a asternit ceva, dar nu cred ca mâine dimineata se va mai vedea...
M-am încaltat cu ghetele, am îmbracata jacheta groasa si am iesit în curte sa ma bucur de primii fulgi de nea si sa strig "Bine ai veni IARNA!" ☺


Jurnal de Vacanta de vara - La gura de vărsare a Dunării (2)

(continuare la "JVv - La gura de varsare a Dunarii")
Când îti abandonezi masina într-o parcare si pornesti cu vaporasul spre un sat înconjurat de ape, ai ciudatul sentiment ca te îndrepti spre "capatul Pamântului"... Localitatea Sfântu Gheorghe se situeaza pe partea stânga a celui mai vechi brat al Dunarii – Bratul Sfântu Gheorghe, în apropierea gurii de varsare a Dunarii în Marea Neagra. Comuna ocupa o suprafata de 605 km² si este alcatuita din aproximativ 350 gospodarii în care traiesc circa 800 oameni, dupa legi si traditii adaptate locului. Pe timpul verii, am impresia ca în sat sunt mai multi turisti decât localnici!

Casele sunt în general joase, rar vezi cladiri cu etaj. Este un mișmaș arhitectural - nici macar acoperisurile nu mai sunt toate din stuf. Traditionalul se îmbina cu modernul si nu întotdeauna este de bun gust. Exista ca peste tot case vechi, case noi si case care stau sa se darâme. Impresionant aici la Sfântu Gheorghe este ca majoritatea curtilor sunt pline de flori! Desi verile sunt foarte calduroase si secetoase si în ciuda faptului ca terenul este nisipos, din poarta fiecarei case îti zâmbesc florile. Femeile satului sunt majoritatea casnice si cele mai harnice, îngrijesc pe lânga flori si câteva fire de rosii, ardei, castraveti, vinete, fasole -  atât cât sa asigure legume proaspete familiei si turistilor ce le bat la poarta. Ocupatia principala a barbatilor din sat este pescuitul si vânatul, pentru hrana familiilor si ca principala sursa de venit. Pe perioada verii turismul rural - care s-a dezvoltat mult în ultimii ani, aduce satenilor surse suplimentare de venit.

Cresterea animalelor se face peste tot la fel în Delta Dunarii - animalele sunt lasate libere pe grinduri unde îsi cauta singure hrana. Lipsa terenurilor agricole îi determina pe localnici sa pastreze în saivane doar animalele de tractiune si mai rar cornute. Gâstele, ratele si gainile din Sfântu Gheorghe sunt suta la suta bio.
Fiecare gospodarie are câteva pisici si cel putin un catel... Daca pe stazile satului întâlnesti catei de talie mare, aceia apartin cu siguranta turistilor, pentru ca sfântu-gheorghenii au doar catei de talie mica! De ce îi prefera pe cei mici, habar nu am... Câinii sunt pasnici, traiesc în bătătură liberi precum câinii vagabonzi, dar fiecare îsi cunoaste numele si îsi recunoaste stapânul care-i da de mâncare.
Strazile sunt largi, nepavate si pamântul este acoperit cu un strat foarte gros de nisip fin, prăfos, care-ti intra printre degetele picioarelor indiferent ce tip de încaltaminte porti ☺

Autoturismele se pot numara pe degete si am impresia ca nu sunt înregistrate, pentru ca înca circula cu numarul de înmatriculare al ultimului proprietar (*). Parerea mea este ca aceste masini ori au fost achizitionate "pe nimic" în urma falimentului vreunei firme din tara, ori au fost casate; în orice caz, aici în sat stârnesc mult praf, dar se pare ca-si fac treaba ☺ În sezonul estival sunt folosite mult pentru a transporta turistii din sat la plaja, la tarmul Marii Negre. În functie de numarul de turisti, autoturismelor le sunt sau nu, atasate remorci si aceste originale vehicule se numesc Trocarici ☺
Virgil - sotul Silviei, îsi aminteste când în urma cu câtiva ani, dupa ce în localitate au aparut masinile si remmorcile, a discutat cu elevii scolii din sat, cerându-le sa gaseasca o denumire simpatica pentru aceste mijloace de transport. Copiii s-au gândit la "trocarișcă" sau "cașcarabeta" termeni care în limbajul regional înseamna "căruț hodorogit" si Domn' Profesor a ales aceasta denumire nostima, adoptata imediat de întregul sat... Cu alte cuvinte, Virgil este "tatal" Trocarici-ului ☺ (va urma

(*) - Sub mottoul "ce mica-i lumea!" am descoperit în sat un microbus ce a apatinut unui prieten de-al meu ☺

vineri, 20 noiembrie 2015

Lumini si umbre

pentru rubrica "Reflexii"


"Even though the world is dark, try to light a little part. Don't go run and hide. Give a little of my heart, only then the beat will start. Keeping me in time. Life doesn't wait for long ... " (serialul "Believe" / 2014, episodul Pilot)
☀ Un start bun în weekend! 

Jurnal de Vacanta de vara - La gura de vărsare a Dunării (1)

(continuare la "JVv - Spre gura de varsare a Dunarii")

Pe Silvia si Virgil nu-i stiam decât din fotografii, dar i-am recunoscut imediat în multimea de la debarcader. Înghesuiti si înghiontiti din toate directiile, ne-am îmbratisat scurt si ne-am grabit sa transbordam bagajele, apoi ne-au condus la pensiune. Mare noroc am avut cu ei, pentru ca la coborârea de pe vapor a fost bataie pe "taxiuri" - adica pe carutele trase de cal.
Agitatia din port a fost neutralizata rapid de vocea calma a lui Virgil care a început sa ne prezinte localitatea, imediat ce caruta s-a pus în miscare. Zâmbetul cald de pe fata Silviei ne-a transmis acel sentiment de liniște și încredere pe care ti-l da un vechi si drag prieten... În acel moment am fost sigura ca vacanta la Sfântu Gheorge va fi una speciala!
Nu departe de Primarie, în capatul strazii perpendiculare, caruta s-a oprit la poarta unei case zugravite roz si daaaa - saptamâna petrecuta în Sfântu Gheorghe a fost viata-în-roz! ☺
Trandafiri, zorele, caprifoi, vita-de-vie si tartacute uriase, bordau drumul pavat pe lânga casa-din-fata, de la portita si pâna la casa-batrâneasca din spatele curtii. Am fost prezentati gazdei, am fost condusi la apartamentul ce ne-a fost rezervat si am fost lasati sa despachetam bagajele si sa facem un dus reconfortant. Am stabilit cu Silvia si Virgil sa ne reîntâlnim dupa ce servim masa, sa vizitam localitatea si sa stabilim împreuna programul pentru a doua zi (va urma)

joi, 19 noiembrie 2015

Jurnal de Vacanta de vara - Spre gura de vărsare a Dunării




Sfârsitul lunii august l-am petrecut în localitatea Sfântu Gheorghe, la confluenta Dunarii cu Marea Neagra.
Sa petrecem o saptamâna în paradisul dintre ape, a fost un vis mai vechi pe care am reusit sa-l traim anul acesta, cu ajutorul Silviei. Scria pe blogul ei în luna iunie despre "resedinta de vara" si despre "barcile Deltei"... Am întrebat-o daca ne-ar putea rezolva cazarea la vreo pensiune acolo în sat, raspunsul a fost pozitiv, asa ca... am început sa facem planul si bagajele ☺
Asa ca în luna august, dupa saptamâna petrecuta cu Alina la Baile Herculane si dupa saptamâna petrecuta în Bucuresti cu Pandhora si Alina, a urmat sa petrecem o saptamâna la malul marii, cu Silvia si Virgil.
Am calatorit din Bucuresti la Mahmudia cu autoturismul nostru, am lasat masina în parcare si pentru ruta Mahmudia - Sfântu Gheorghe am urcat pe vaporas. În port am fost asteptati de Silvia si Virgil si pâna la pesiune am mers cu o caruta trasa de cal ☺ (va urma).