luni, 9 aprilie 2018

Masa festiva de Paste – Amintiri din copilarie

Sa fi avut 5-6 ani… Eram la bunici în Saptamâna Mare. Prea multe detalii nu îmi amintesc, însa unul singur ma face mereu în preajma Noptii de Înviere sa scormonesc în amintiri. Din pacate, bunicii nu mai sunt lânga mine sa încercam împreuna sa reconstituim acea noapte magica… Dumnezeu sa-i odihneasca în pacea eterna!
Îmi placeau mult vacantele la bunici. Pe atunci locuiau în Bucuresti pe Brezoianu, direct lânga unul din spatiile de joaca din Cismigiu. Dupa micul dejun, ieseam singura la leagane si groapa cu nisip.
Bunicii locuiau la ultimul etaj într-o cladire veche si eleganta, cu doua sau trei etaje. Pe acelasi palier locuia o familie care avea un baietel. Nu stiu ce vârsta avea, însa era înca bebelus, mergea de-a busilea. Mama lui îmi atragea deseori atentia cu blândete, sa nu alerg pe scari „ca doarme bebe“. Sotul doamnei lucra într-un minister. Bunicul, colonel pensionar, lucra înca contabil-sef la o întreprindere bucuresteana, din placerea de a avea o ocupatie serioasa (poate si din motive financiare, pentru ca planuiau sa se mute la Sibiu, unde doi ani mai târziu au si ridicat o casa mare în curtea strabunicilor. Sora bunicului a ramas sa locuiasca în aceeasi curte, în vechea casa parinteasca).
Bunicii erau persoane foarte sociabile, aveau câtiva prieteni foarte buni si în acea Noapte de Înviere a fost stabilit sa vina toti la masa, la bunici. Atunci a fost prima data când masa de Paste a însemnat pentru mine ceva deosebit.
Toata ziua bunica a fost ocupata la bucatarie. Bunicul a fost cu mine de dimineata la târg în Obor, sa vedem puii de gaina si de rata. Doamne ce mult îmi placeau! Mai ales cei ciocolatii!
Dupa masa de prânz am fost cu patinele cu rotile în parc. Seara, dupa baita, am adormit imediat.
La miezul noptii m-a trezit vocea bunicii care mi-a soptit ca e Noaptea de Înviere si ca pentru mine a sosit un pachet de la Iepuras. Pe comoda era o cutie mare de carton. Doream sa stiu ce ascude însa eram prea adormita sa o deschid singura. Bunica a scos din ea cea mai frumoasa rochita pe care am vazut-o vreodata! Plus strampi albi si pantofiori de lac, asortati la rochita din satin cu flori roz-pastel.
„De Pasti ne înnoim“ a zis bunica. De atâta bucurie si uimire, atunci nici nu am întrebat nimic în legatura cu misteriosul Iepuras. M-am lasat îmbracata ca o papusa. Apoi bunica mi-a pieptanat parul si l-a lasat liber (de obicei îmi facea doua codite împletite). A prins doar bretonul cu o agrafa. Când am fost gata, mi-a dat voie sa ma parfumez cu parfumul ei pe care-l adoram. Mirosea a primavara!
Am iesit din dormitor în hol. Usa de la intrare era larg deschisa si din casa scarilor se auzeau voci. Pe holul dintre apartamente era întinsa o masa lunga. Bunicii si vecinii au hotarât sa serbeze Pastele împreuna, cu tot cu musafiri.
Mama bebelusului plasa platouri cu mâncaruri alese pe masa lunga, acoperita cu fata de masa alba, scrobita. Bunica intercala platourile ei si amandoua râdeau.
Bebelusul dormea, doar eu eram asa de mare încât sa am voie sa particip la sarbatoare.
Bunicul era înca la biserica, cu sotul vecinei. Au sosit cu lumânarile aprinse, au salutat vesel „Christos a Înviat!“ si au dat lumina candelabrelor de pe masa festiva.
În urma lor au urcat scarile grupuri de adulti – prieteni de-ai bunicilor si de ai vecinilor. Îsi spuneau „Christos a Înviat!“ „Adevarat a Înviat!“ si se îmbratisau. Ofereau gazdelor frezii si zambile si mie pungute cu bomboane si ciocolata. Tot ce se întâmpla în jurul meu era nou, interesant, fascinant! Eram singurul copil, stateam pe scaunul pe care m-a asezat bunica si priveam încântata, aproape fara sa respir! Casa scarilor generoasa, scarile din marmura cu balustrada din lemn furniruit, tavanul înalt pe care dansau luminile lumânrilor la fiecare miscare a invitatilor, ciocnetul oualor rosii, al paharelor si tacâmurilor, vocile vesele ale comesenilor, parfumul florilor care împodobeau masa, rochita mea noua… Îmi parea ca traiesc o poveste! Si toate aceste minuni datorita Învierii Domnului Iisus!
Numai bunatati erau întinse pe masa, însa nimic nu ma tenta. Conta doar faptul ca aveam voie sa fiu si eu acolo!
Nu stiu cât a durat pâna când bunica a observat ca pleoapele-mi sunt tot mai grele. M-a luat de mâna si mi-a spus sa-mi iau ramas bun de la musafiri si sa merg la culcare. Unii mi-au mângâiat mânutele, altii m-au ciupit de obraz si m-au pupat de frunte. În timp ce am facut turul în jurul mesei, un domn elegant s-a aplecat la urechea mea, mi-a soptit sa întind mâna si sa închid ochii. Am executat automat si am simtit ceva pufos în causul palmei. Când am deschis ochii, tineam în mâna un saculet în miniatura, strâns cu snur cu perlute aurii. „Nu voi fi aici de Stropit însa asa o floricica gingasa trebuie udata, sa creasca si sa înfloreasca. Sa-l folosesti sanatoasa si voioasa!“ mi-a zis. [Mult mai târziu, în discutiile reluate dupa câtiva ani cu bunica, am înteles sensul vorbelor acelui domn. Era un prieten de-al vecinilor si se pare ca lucra în ambasada. Nu l-am mai întâlnit niciodata.]
Bunica m-a luat de dupa umeri si m-a dirijat spre dormitor. Nu stiam înca ce proteja acel saculet din catifea de matase alba. Era un parfumel în sticluta slefuita ca un diamant, cu capac auriu. În acea noapte am dormit cu saculetul cu parfum sub perna. Abia a doua zi am îndraznit sa desfac dopul si o aroma tulburator de placuta m-a învaluit. Parfumelul în saculet a devenit talismanul meu. Oriunde mergeam, purtam saculetul cu mine. Nu ma parfumam. Foarte rar atingeam usor gura sciclutei cu vârful degetului si apoi tamponam zona din spatele urechilor.
Timp de câtiva ani am avut parfum în sticluta. Apoi am pus apa cu o pipeta. Mirosul persista atât de puternic, încât chiar si apa parfuma ☺
Au trecut multi ani… Cred ca eram prin clasa a VI-a sau a VII-a. Într-o vara, eram undeva în tabara. Dormitorul de fete avea 15-20 de paturi. Seara, dupa ce se dadea oficial stingerea, ne adunam toate în cerc si povesteam, cântam si dansam. Faceam cum s-ar spune acum „Pyjama Pary“ ☺ Eu eram un fel de vedeta, fetele ma considerau „deosebita“ pentru ca aveam camasa de noapte facuta la comanda. Era lunga pâna la glezne, lucrata dintr-un batist bleu cu flori mici albe, dupa un model migalos, lejer cu pliuri, ca o rochita de zâna – ziceau fetele. Bunica comandase pentru mine din acelasi material si lenjerie de pat.
Într-o seara am povestit fetelor despre Noaptea de Înviere – povestea aici redata, si le-am aratat punguta alba cu sticluta cu apa parfumata. A trecut din mâna în mâna si toate s-au minunat.
A fost ultima noapte când am avut-o sub perna… A doua zi disparuse. Definitiv si irecuperabil.

PS: Cred ca amintirea acestui parfum a determinat în mine dorinta de a colectiona (ca adult), parfumuri-miniaturistice ☺ vezi foto.

16 comentarii:

  1. Niciodata nu am inteles de ce unii oameni simt nevoia sa ia ceea ce apartine altora. Culmea este ca ei nu inteleg un lucru - atunci cand esti dispus sa imparti cu ceilalti ceva ce iti este drag, acel lucru are in primul rand o semnificatie aparte pentru tine prin prisma legaturii sifletesti. Aia este ... practic valoarea acelui obiect.
    :)
    Ce poveste frumoasa... si mie mi-au furat o gentuta - am acum o "replica" facuta la comanda :). Hehe - da... cred ca pentru mine, valoarea lucrurilor sta in semnificatia pe care o au acestea pentru noi.

    Pupici cu drag

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da... trist dar adevarat 😔 Sticluta cu apa nu avea nicio valoare materiala dar... a trebuit cuiva strain de valoarea ei sentimentala. Am fost atat de mâhnita ca nici macar nu am raportat pedagogului care raspundea de grupul nostru... Tja, asa e viata câteodata 😐 iti svoate in cale persoane cu sufletul stricat (vine stie din ce motive)... Niciun motiv i sa sa ne pierdem increderea in bine 😊
      Te pup. O saptamana placuta iti doresc! 🤗

      Ștergere
  2. ce poveste frumoasa si ce sfârsit trist... ce pacat ca exista asemenea oameni! dar vezi, rautatea se naste inca din copilarie! sa nu imi spuna mie cineva ca un copil care fura va fi un adult cinstit!
    Trimit salutari si imbratisari, cu drag

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oricat de pozitiv as gândi... nu gasesc argumente sa te contrazic.
      Multumesc Codruta! Salutari si ganduri bune din Bavaria 🤗

      Ștergere
  3. Foarte frumoasa povestea, in ciuda finalului trist. Și eu îmi amintesc cu placere de sărbătorile pascale de pe vremea copilăriei. Te imbratisez cu drag, o săptămâna frumoasa sa ai!

    RăspundețiȘtergere
  4. Hristos a înviat! Mulțumim pentru frumoasa amintire pe care ne-ai împărtășit-o aici. Ce frumoase momente, alături de bunici. Iar „sticluța-minune” de parfum cred că ai fi păstrat-o și azi, dacă nu ți-ar fi fost luată. Probabil că povestea ta frumoasă a stârnit cuiva dorințe de nestăpânit, cu gândul la „poțiunea-magică de frumusețe”, pe care a crezut că o deții.
    La un lucru mai mă gândeam: oare azi mai fac pe undeva vecinii de la bloc o masă festivă pe scara blocului, ca în acele vremuri? Cu toate restricțiile ideologice din acele timpuri, oamenii știau să petreacă frumos... Oamenii de azi sunt mult mai înstrăinați.
    Numai bine și zile minunate, dragă Carmen, așîturi de cei dragi! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mare dreptate ai, Alex draga. Euu sunt de 18 ani stablita în Augsburg si mereu ne amintim cât de frumos convietuiam cu vecinii de bloc - primavara ieseam toti la intretinerea zonei verzi si in final mergeam cu toata trupa pe câmp si faceam un gratar, toti copiii tineu tepuse cu slaninuta in foc, barbatii jucau un fotbal, femeile stateau la povesti, supraveghind copiii; când serbam ziua unui copil, toti copiii din bloc erau invitati - era evenimentul zilei; daca aveam nevoie de ceva, chiar si la 11 noaptea, sunam la usa si primeam cu drag; ba chiar aveam legatura la video de la un etaj la altul si dadeam semnalul ca punem un film si fiecare putea sa vada la el in casa ☺☺☺ Ce mai vremuri! Aceste amintiti ne sunt dragi si de cate ori venim in concedii, toti ne spun ca aceste vremuri de care ne amintim noi nu mai exista! Pacat!
      Oamenii buni insa stiu mereu sa se comporte... Si de altfel, cel mai important este propria familie. Daca familia este in jurul tau, nimic nu mai conteaza! Si asta este cel mai frumos de sarbatori :-)
      Ganduri bune va transmitem si deasemenea va dorim zile minunate!

      Ștergere
  5. Ce amintiri frumoase şi ce păcat că s-a terminat aşa...
    Frumoasă tare şi colecţia ta, am ochit şi J'adore-ul pe care-l iubesc mult.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ☺ l-ai ochit? am de la DIOR cred 5 sau 6 parfumele :-)
      Te pup. Ganduri bune!

      Ștergere
  6. O poveste frumoasa si incantatoare.Cred ca lipsurile celorlalti copii,i-au facut curiosi si invidiosi,asa ca ramane amintirea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cred ca lipsa educatiei primita acasa, in familie duce la asemenea fapte. Oricate lipsuri ar exista, nici un copil educat nu isi insuseste bunurile altuia, cei mic invata asta inca inainte sa stie sa vorbeasca, la joaca in groapa cu nisip.
      Dar asta e... nu putem fi toti la fel.
      Gânduri bune, Floarea draga!
      PS: sper ca ai citit mesajul pe care ti l-am lasat ca am primit felicitarea. Iti multumesc mult mult! <3

      Ștergere
  7. Ce amintiri! Si le-ai povestit tare frumos! Iti trebuie putere, copil fiind, sa treci peste un astfel de eveniment! Chiar esti un om special!
    O saptamana minunata, draga Carmen! Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. daaa, a fost un soc! mie mi-a fost rusine de rusinea ei, de aceea nu am raportat "furtul"... era o sticluta goala, nu valora nimic, decât amintirile mele ♥ Am suferit si iata, oftez inca si azi.
      O saptamâna placuta si tie, Suzana draga! te pup

      Ștergere
  8. E o nuvela foarte realista. Am patit si eu in studentie ceva asemanator la camin in Cluj: mi-au furat un lanț de argint pentru ceas de buzunar cumparat de tata in tinerete din Budapesta; au fost si altele mai putin spectaculoase. Apoi m-am pazit si ma pazesc si acum dupa vreo 40 de ani de la acea lectie...
    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. când te gândesti ca erau colegii tai, cei cu care timp de cinci ani v-ati "îmbogatit orizontul" ;-) vorba aia!
      Eu sunt din fire optimista si mereu acord suta la suta încredere, oricarui nou cunoscut. Dejamagiri am avut muuuuulte in viata, dar iata, nu m-am putut schimba.
      Gânduri bune Aurel! Sanatate si numai bine!

      Ștergere